În perioada 25–26 februarie, Primăria orașului Drochia, reprezentată de Dna primar, Nina Cereteu a participat la cea de-a doua ședință trimestrială cu primarii, organizată în cadrul proiectului PNUD Moldova „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”.
Pe parcursul celor două zile, au fost prezentate progresele înregistrate în elaborarea PASEC la nivel local, precum și informații privind semnarea primelor contracte și aspectele ce vizează prioritizarea proiectelor propuse pentru finanțare.
Evenimentul a inclus, de asemenea, un valoros schimb de experiență între comunități privind implementarea proiectelor de reziliență climatică și energetică.
Reuniunea s-a încheiat cu ceremonia de înmânare a echipamentului necesar pentru implementarea proiectului (laptopuri și monitoare), oferit tuturor localităților partenere.
Proiectul PNUD Moldova „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor” este finanțat de Guvernele Suediei și Norvegiei.



