Navigare prin tastatură
Blocare animații
Titluri subliniate
Tonuri de gri
Culori inversate
Linkuri subliniate
Mărire
Cursor negru
Cursor alb
Text: Mic Mediu Mare
Resetare
Închide

Ziua Europei (9 mai)

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Anul acesta, Ziua Europei, a fost marcată la Drochia printr-un flash mob, organizat de Consiliul raional al tinerilor din Drochia, sub egida președintelui acestuia, Stas CEBOTARI.
La solemnitate au fost prezenți: vicepreședintele raionului Drochia, Iurie OSTAVCIUC, primarul orașului Drochia, Nina CERETEU, șeful Direcției cultură, turism, tineret și sport, Cristina ȚURCANU, societatea civilă.
Valorile europene, precum solidaritatea și unitatatea ne permit să trăim împreună, să devenim și mai puternici și mai uniți, contrar diferențelor de limbă, cultură, religie și obiceiuri!